tag-urile d-nei @thislanguageisunderrated pentru că mi se par importante
sunt foarte de acord cu punctul vostru de vedere și înțeleg că nu e nici vina profesorilor că materia e împărțită cum e împărțită. din câte am văzut, sistemul e vai de π-ul lui, dar nu putem da vina pe cineva anume. e și vina elevilor, că nu vrem să învățăm și ne cerem drepturile, dar obligațiile le lăsăm baltă.
.
(următoarea parte nu vreau să fie citită ca un argument că "vai, dar eu am dreptate", ci ca o explicație "de ce am spus asta și asta" în postarea originală)
eu voiam mai mult să accentuez faptul că ea (profesoara) pune elevii de la clasă laolaltă cu cei care dac suplimentar pentru olimpiadâ, ceea ce mi se pare cam nasol, și pentru cei olimpici, care sunt trași înapoi de alți 23 de elevi, dar și pentru cei de la clasă, care trebuie să se acomodeze unui ritm alert de predare și de tocire, la care nu toți se pot adapta.
deși, până la urmă, e foarte posibil să fiu eu o sclifosită care se plânge din orice (la modul cel mai serios)
femeia asta la istorie are impresia că memoria unor plozi de 15-16 ani poate stoca informații despre enșpe mii de chestii din evul mediu.
SIKE, nu putem, femeie.
pe de-o parte o înțeleg că vrea performanță că, mna, suntem cel mai bun liceu din județ (teoretic), da' pula mea inexistentă,
ea ne predă în ritm alert,
nu avem timp să aprofundăm,
ea vrea nivel de olimpiadă,
juma' din oră e mai mereu petrecută în ascultare; ceea ce se întâmplă în mod inutil, părerea mea, pentru că oricum după 5 lecții nu mai interesează nici pe dracu' de orășenii din evul mediu.
a, și asta doar pentru că avem 2 fete la olimpiada națională de istorie. când femeia ar putea să le predea doar ălora la clubul SPECIAL pentru istorie pe care l-a fondat în școală și pentru care ne-a bătut la cap să ne înscriem că "vai, istoria e importantă și vai de pizda lu' carol cel mare dacă nu știți istorie"
FRATE, LA CE π MĂ AJUTĂ PE MINE SĂ ȘTIU DESPRE ASTA?
NU vreau la olimpoada de istorie
NU sunt pasionată de istorie
NU sunt bună la istorie
înțeleg că suntem clasă de filo și dăm bac din istorie, da' dăm din aia a românilor, nu din aia universală plm. 3 ani batem câmpii cu o istorie pe care o știm din gimnaziu, care nu ne ajută decât dacă dăm la facultatea de istorie, și apoi într-a 12-a ne trezim că trebuie să știm istoria ROMÂNILOR, că altfel e vai de puța lu' satan.
n-are sens.
as they should (muie cg)
they permabanned his ass (CCR vs calin georgescu)
I will come for your fridge when you sleep...
Give me more info about Dacians....
THEY ARE (the oldest) PART OF OUR HISTORY RAHHHHH
🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴🦅🇷🇴
- @official-romania-account
They uhh
They existed
Yeahh
genuinely, i do not know how tf it tastes and i'm dying to know
but honestly, just the way it looks is enough for me to say
hell yeah, brother, eat that candy corn
This might be controversial but
I like candy corn, and I don't care what anyone says.
Avem fanfic cu Vlad Țepeș înainte de GTA6, nu cred așa ceva 😭😭😭
Da' pe bune, ce plm. Cultural vorbind, pare cam de câcat cartea, aata fără să mă avânt în reprezentările personajelor și acuratețea istorică.
Who was the one dragging these? We need you!
Certified Romania Post
just in case anyone wanted to know the state of romania rn, they are currently recounting votes BUT no independent observers (that are supposed to report if anything less than legal takes place) are allowed to be present for this
🇷🇴
AI DE PULA MEA, O NINSSSSS
🇬🇧
HOLY FUCK, IT SNOWEDDDD
Yes yes we all love lynxes and wolves are important.
BUT!!
I don't see any attention for my boy Huso Huso
He is in CRITICAL DANGER!!
LOOK AT HIM!!
HE HAS SEEN HORRORS!!
we took that fucked history test and it was even more fucked than i could imagine. WHAT DO YOU MEAN WE HAD TO WRITE AN ESSAY ABOUT THE PAX ROMANA AND MY OPINION ON IT WITH A CAUSE-EFFECT SCHEME? THE TEACHER TEACHES 10% OF THE ENTIRE LESSON
This is not actually Romania, but I am indeed romanian. [Account run by @skeleton-on-wheels0 ; MINOR]
107 posts